Cu scuzele de rigoare ca nu am mai revenit cu raspuns, desi unile persoane m-au intrebat ce s-a intamplat la Strasbourg…
Ei bine, nu s-a intamplat nimic. Dupa ce mai multi parlamentari europeni au solicitat dezbaterea subiectului “gripa porcina”, plenul Adunării parlamentare a Consiliului Europei a respins discutarea acestei teme si refuza sa ia in discutie controversele aparute in jurul pandemiei de gripa porcina.
Probabil, Consililiului Europei ii este poate teama sa iasa la iveala complotul, la care a fost implicat in mod direct, impreuna cu OMS si ONU, care au orchestrat strategia unor mari companii farmaceutice, pentru a realiza o campanie de vaccinare in masa cu efecte din cele mai dezastruase pentru omenire. Nu stiu cum se va termina totul, dat fiind ca la mijloc sunt in joc mari interese, astfel nu se justifica toate aceste campanii publicitare, care au ajuns in faza de delir propagandistic si mai grav, o adevarata teroare mediatica. Interesant este ca toate guvernele au avut un comportament de turma, demonstrand o docilitate cu mult exagerata, riscand chiar sacrificarea populatiilor lor, pe care trebuiau de fapt sa le protejeze.
S-auzim de bine!